Mesajul președintelui pentru credincioși: „Sfintele Paști să ne întărească în credință și speranță”

„Învierea Domnului ne aduce împreună pentru a ne bucura de triumful credinţei asupra morţii şi a suferinţei. În aceste momente de intensă bucurie spirituală, transmit urări de sănătate, pace şi prosperitate tuturor românilor ortodocşi, greco-catolici, armeni şi neoprotestanţi, aflaţi în ţară ori în comunităţile diasporei”, afirmă preşedintele Iohannis, în mesajul transmis de către Administraţia Prezidenţială.Totodată, el îi îndeamnă pe români să dăruiască înţelegere, compasiune şi sprijin celor aflaţi în nevoie.”Sărbătoarea Sfintelor Paşti să ne inspire să fim, cu un gând bun şi un gest de solidaritate, mai aproape de semenii aflaţi în suferinţă, loviţi de război ori nenorociri, afectaţi de pierderea celor dragi sau de povara singurătăţii. Călăuziţi de lumina iubirii lui Hristos, să dăruim înţelegere, compasiune şi sprijin tuturor celor care au nevoie de ajutorul nostru. Sfintele Paşti să ne întărească în credinţă şi speranţă, să ne călăuzească pe mai departe cu lumina Învierii Domnului, spre împlinirea binelui comun”, a mai spus şeful statului, în mesajul său.

Navigare în articole