Cerșetorii surdo-muți din gările românești, parte dintr-o grupare de șarlatani bine structurată – anunțul DIICOT

O rețea condusă de persoane cu handicap (surdo-muți), care din 2017 au racolat alte persoane cu dizabilități pe care le-au forțat să vândă diferite produse în trenuri, pe mai multe rute.Toți banii câștgați în acest mod erau reținuți de traficanți.Persoanele exploatate erau adapostite într-o garsonieră din apropierea Gării de Nord din Timișoara.

„În cauză s-a reținut faptul, în anul 2017, mai mulți suspecți (persoane cu dizabilități auditive și de vorbire) au constituit un grup infracțional organizat, în scopul principal de săvârșire a infracțiunii de trafic de persoane, prin exploatarea prin muncă a persoanelor cu deficiențe auditive și de vorbire. Suspecții au racolat persoanele vătămate (surdo-mute) din perimetrul Gării de Nord și le-au constrâns să comercializeze diverse obiecte, în trenuri, ulterior însușindu-și în totalitate sumele astfel obținute”, se arată într-un comunicat DIICOT.

În situația în care persoanele vătămate au refuzat, au fost amenințate, date jos din trenuri și puse în imposibilitatea de a desfășura activități conform propriei voințe.

”De asemenea, gruparea infracțională organizată a adăpostit victimele într-o garsonieră de câțiva metri pătrați, situată in apropierea Gării de Nord, și prin constrângere morală și/sau fizică le-au determinat să realizeze zilnic activități de comerț, pe diverse curse feroviare, sumele astfel obținute fiind însușite aproape in totalitate de membrii grupării”, arată sursa citată.Ulterior racolării, liderii grupului infracțional organizat au determinat o parte dintre persoanele vătămate, să le remită suma de 5000 euro, în schimbul promisiunii că le vor sprijini în obținerea de documente false, pe baza cărora să beneficieze de ajutor social în Italia.

”În fapt, sumele de bani astfel obținute de la statul italian au fost însușite, în totalitate, de către grupul infracțional organizat. Audierile în cauză se vor desfășura la sediul DIICOT – Structura Centrală”, se arată în documentul remis presei de DIICOT. 

Navigare în articole