Barca răsturnată pe râul Mureș – victimele erau rude! Ce au făcut chiar înainte de tragedie – detaliul făcut public de anchetatori

Cele trei familii din comuna Smelac, cinci adulți și șase copii, erau rude și și-au petrecut ziua la iarbă verde. Au vrut să îl sărbătorească pe cel mai mare dintre copii – Robert, care tocmai făcuse 11 ani.

Pe înserat, au urcat cu toții în barca șubredă de lemn, condusă de un bărbat de 33 de ani. Voiau să traverseze râul pentru a ajunge în portul din localitatea Periam. Niciunul nu purta însă vesta de salvare și, aproape de destinație, la nici 3 metri de mal, ambarcațiunea s-a răsturnat. Cu toții au căzut în apa rece ca gheaţa şi disperaţi au strigat după ajutor. 

Băiețelul de 3 ani nu a rezistat mult timp și a sfârșit sub ochii mamei. Ceilalți 7 turiști și conducătorul bărcii au reușit să ajungă singuri la mal. Barcagiul care deține ambarcațiunea nu are certificat de conducător, iar barca nu era nici măcar înmatriculată. Mai mult, acesta consumase băuturi alcoolice înainte să preia cârmele. 

Pentru cei dispăruţi, a început o operaţiune contracronometru de căutare. Căutările au fost reluate și în adâncuri. 

Navigare în articole