Mai multe publicaţii apropiate opoziţiei scriu că liceeanul din Mersin, localitate situată pe coasta de sud-est, a fost acuzat că i-a ”desenat cu pixul o mustaţă ca a lui Hitler” președintelui Erdogan şi a ”scris comentarii insultătoare” pe un afiş lipit în apropierea locuinţei sale, relatează AFP, potrivit Ziarul de Iași.
El a fost identificat cu ajutorul unor camere de supraveghere, scrie presa turcă.
Minorul de 16 ani a fost arestat la domiciliul părinţilor săi şi interogat de către Brigada pentru Minori, unde a ”recunoscut că a desenat mustaţa, dar a negat comentariile”.
Trimis în faţa unui procuror, el a fost inculpat imediat de ”insultarea preşedintelui” şi a fost încarcerat la Centrul pentru Minori al Închisorii Tarsus, în apropiere de mersin, potrivit Halk TV.
Recep Tayyip Erdogan, care se află la putere de 20 de ani, a fost reales la 28 mai preşedinte, cu 52% dintre voturile exprimate, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, într-un nou mandat de cinci ani.
”Insultarea preşedintelui” este una dintre cele mai frecvente inculpări în Turcia – unde a fost pronunţată de 16.753 de ori în 2022, potrivit Ministerului turc al Justiţiei.